O poveste care-mi place

Am cerut permisiunea Catalinei pentru a publica acest editorial al ei pe blog. Ii multumesc foarte mult pentru ca a fost de-acord fara nici o urma de ezitare.


Mai multe detalii pe www.alt-fel.manager.ro.


Enjoy!


Un negustor de covoare din Jaipur te invata cum sa vinzi


Merg rar, dar cu multa placere in casa lor. Stiu ca acolo gasesc gazde spirituale, iubitoare de frumos, mult bun gust si acel je ne sais quoi pe care abia astept de fiecare data sa-l descifrez. Despre vizita in crama din beci, unde racoarea te face sa uiti de arsita de-afara, iar licoarea parfumata si perfida te face sa depeni amintiri, nici nu mai vorbesc.

Iata-ma din nou in vila lor cu vedere spre lacul din apropiere. Un eveniment! Deoarece ajung atat de rar acolo, primele minute le petrec inspectand casa, sporovaind cu Betty despre noile-i achizitii. Mai o vaza de Murano, mai un Galle sau un sfesnic cu brate de  argint…

La picioarele mele, pe vasta intindere de piatra a salonului se desfasoara  seducator un fascinant covor persan. “E un Quattro Stagione.” ma anunta nonsalant Betty ca si cand, de cand ma stiu, tot peQuattro Stagione am calcat la mama acasa.

 "L-am luat de la Jaipur, Orasul roz. Are o istorie grozava. Nu aveam de gand sa iau un covor persan din India. Pentru asa ceva mergeam la Istanbul. Dar de data asta nici eu si nici Tudor nu am rezistat farmecului discret al covorului. Iar limbutul vanzator…. Il las pe Tudor sa-ti povesteasca. O sa vezi. A fost nemaipomenit!"

La masa de proportii pantagruelice, la un pahar de vin, ascult povestea fascinanta a covorului persan… 

Tudor povesteste amuzat. Aproape ca imi vine sa inchid ochii si sa visez. Intru in bazarul indian insotita de descrierile precise ale lui Tudor. Parca il vad…

"Cu mustata monumentala si o burta supradimensionata, ma intampina in usa magazinului de covoare. Poarta mocasini Gucci, jeansi Armani si o camasa Izod de un rosu rubiniu. Turbanul rosu, proeminent si el, legat in stilul sikh se inclina ceremonios. 

Circumspect il scrutez cu privirea. Cine este acest Mr. Adorabil despre care Betty mi-a ciripit toata seara? Cand Betty intalneste pe cineva si il place atat de mult, creierul meu reptilian emite semnale de frica viscerala. Ce fel de om poate fi unul care incearca sa suceasca mintile femeilor casatorite?  

In apararea lui, Betu marturiseste: este un simplu vanzator de covoare. Misiunea lui este sa convinga oamenii sa cumpere minunatele lui covoare. Din cate stim, farmecul utilizat in procesul de vanzare este perfect legal. Desi, pe langa vanzatorii din Istanbul, Betu trebuie sa fie un mic copil.

"Acesta este Betu." imi spune Betty radios. Zambind, Betu exclama victorios: "Esti exact cum mi-a povestit Betty ieri. Te-am recunoscut dupa siguranta de razboinic de stirpe nobila si de om bogat. Iar acum ca zambesti, imi dau seama ca ai zambetul de maharajah! Bine ai venit in casa mea, Raj Tudor." – declama ceremonios descriind teatral un cerc larg cu mana.

Stanjenit de laudele aduse, intind mana. Sunt complet nepregatit pentru asemenea lingusire. Betu s-a miscat repede. Total neasteptat. Dar eficace. Sunt pur si simplu coplesit. Brusc,  incep sa-l plac. 

Vezi? De aceea e buna lingusirea. Te ajuta sa invingi orice obstacol. Sa deschizi orice usa. Obstacolul eram eu, potential cumparator de covoare, dar intrat cu atitudine ostila pe teritoriul lui. Betu stia exact ce are de facut.

Stia ca, in cazul meu, argumentele logice nu ar fi tinut. Cel putin nu in acel stadiu al discutiei. El trebuia sa distruga, orice pornire razboinica la care creierul meu reptilian ma indemna, sa neutralizeze orice sentiment negativ pe care l-as fi avut fata de el, inainte ca procesul vanzarii sa fi inceput. Terenul trebuia destelenit!

Neacordandu-i nicio atentie lui Betty pe care o cucerise in proportie de 90% cu o zi inainte, Betu isi concentra acum toata atentia asupra mea. Stia clar ca eu eram cel care decide daca achizitia covorului este sau nu  necesara. Cum ma putea "prinde in corzi"?

A ales sa ma flateze, intr-un mod original, dar eficient. Cu un zambet cald, gesturi largi si cateva cuvinte bine tintite, Betu a daramat rapid zidul ce-l ridicasem intre noi. Ma cucerise deja. Trei minute mai tarziu, pe banca, langa Betty sorbind din ceaiul aromat, eram deja sub vraja lui.

"Priveste ce covor frumos a ales Betty pentru tine!" a rostit. La o unduire a mainii lui, doi asistenti desculti escaladau deja un munte de covoare rulate si alegeau unul. L-au coborat cu agilitate. Cu o singura abila miscare, covorul, tinut doar de un capat, s-a unduit in aer. A plesnit ca un tunet si odata desfasurat pe podea s-a infatisat privirilor noastre uimite, in toata splendoarea sa. 

"Ce parere ai despre alegerea sotiei tale?" m-a intrebat Betu. Parea entuziasmat si sigur ca voi fi la fel de incantat ca si Betty. "Este foarte dragut." am raspuns. "Si de buna calitate! Numai matase! Usor de intretinut! Tine o viata!" amesteca el caracteristicile cu avantajele si beneficiile.  

Mie mi se parea doar un pic cam prea mare pentru spatiul caruia ii fusese destinat. “Nicio problema!” se grabeste Betu sa ma linisteasca. "Iti voi arata acelasi covor cu o marime mai mica. Vezi care se potriveste mai bine."

O alta scurta unduire a mainii sale si cei doi escaladeaza din nou muntele de covoare rulate alegand unul. Cu siguranta Betu trebuie sa fi citit in ochii mei vreo ezitare, caci vocea lui (fara miere de-aceasta data) rosti ceva in Hindi, iar asistentii cei desculti se grabira sa coboare cu covorul. In cateva secunde, dupa acelasi ritual, covorul cu doua masuri mai mici se unduia in aer si plesnea podeaua desfasurandu-se in fata noastra. 

Betty era fascinata. Le-ar fi luat pe toate. Intre timp Betu explica procesul prin care fusesera  fabricate – "totul manual!" si ne indemna sa ne apropiem, sa remarcam calitatea lucraturii. Eram putin incurcat. Nu stiam ce sa aleg. Asistentii lui Betu aruncasera in fata noastra atatea covoare, caci amandoi ne-am simtit coplesiti si un pic vinovati fiindca nu reuseam sa alegem nimic. Munceau atat sa le coboare si sa le intinda cu repeziciune pe podea, iar noi nu eram in stare sa alegem macar unul!

Privirile mi-au fost atrase magnetic de un covor extrem de frumos ce atarna pe peretele din spatele lui Betu. Urmarindu-mi privirea, Betu a percutat imediat.

"Ah! Vad ca ai ochi format." a zis. Dupa care a  poruncit ceva in Hindi angajatilor sai.
Rapizi acestia s-au executat. Au coborat covorul si l-au intins in fata noastra. Betty a ramas uimita de frumusetea sa.

"Ai recunoscut o capodopera. Este un Quattro Stagione!" a zis Betu. "Acesta este realizat de una dintre cele mai bune familii lucratoare din tara. Calitatea sa este deosebita. Are 2.200 de noduri/ cm2." 

Cu doi ani in urma cumparasem un covor de la Istanbul si stiam ca numarul de noduri/cm2 este direct proportional cu calitatea: cu cat mai mare, cu atat mai valoros. Eram multumit de alegerea mea.Quattro Stagione? Adica?

"Da! Patru anotimpuri! Priveste de pe latura asta! Ce culoare predomina?" “Alb, alb opalescent” raspund nestiind unde vrea sa ajunga. "Acum vino pe latura asta. Are alta culoare?"


“Da!” Am raspuns uimit. O mie de nuante povesteau despre o primavara verde crud. Am priceput si am continuat sa ma rotesc in jurul covorului. 

Caldura verii iradia din matasea covorului. Erau acolo toate: si aurul razelor soarelui, si galbenul aprins al granelor copate si rosul sangeriu al macilor. Pe latura cealalta venise toamna. Covorul stralucea ca un rug de flacari avantate. Si rosu, si galben, si ruginiu si verde uscat se-mpleteau in aceea opera de arta. 

“Cat costa?” l-am intrebat pe Betu, banuind ca pretul va fi unul pe masura.
 A zambit jucaus. “Desigur, Mr. Tudor, ati ales un covor potrivit unui maharajah. Pretul este unul mult mai mare!”

Nu mi-a spus care este pretul, ci doar ca e mult mai mare. In schimb a poruncit asistentilor sa intinda o duzina de astfel de covoare. Sa le lumineze cu becuri flourescente, apoi cu lumina naturala sau incandescenta. M-a pus sa le privesc din toate unghiurile. “Pentru ca” zicea el ”vreau sa stii exact ceea ce cumperi, cum vor arata in casa ta, astfel incat niciodata sa nu fii dezamagit.”

Intre timp le-am examinat, am vazut ca nu absorb apa, am pasit desculti pe ele… Ce mai! Eram deja cuceriti. Ma asteptam la o suma enorma… 20-30 de mii de dolari. Cand, intr-un final, a spus: ”unul dintre aceste frumoase covoare costa 9000 de dolari.” Am respirat usurat.

Trebuie ca mi-a citit gandurile. “Ok. Cate dintre astea vrei sa cumperi?”
“Unul. Doar unul vrem sa cumparam.”

“Ok. Haide sa limitam alegerile. Spune-mi pe care nu le vrei!” a rostit sigur pe sine Betu.
 
De la 20 am ajuns treptat la 12, apoi 6,4,2 si intr-un tarziu ne-am decis.
“Deci cat ma costa asta?” am intrebat gatuit.

Betu a raspuns: “Ai ales cea mai buna calitate. Au lucrat la el toti membrii familiei! Peste 12 luni! Pentru oricare alt covor ti-as fi facut o reducere de 20%, dar pentru acesta, reducerea este mult mai mica. Ultimul meu pret este 8.500 dolari. 

“Ce zici de 8.000$?” am incercat o manevra.

A zambit si si-a impreunat palmele: “Te respect, prietene. Dar nu pot sa-l las la pretul pe care l-ai cerut. 8.400$. Este ultimul pret pe care ti-l pot cere. Mai mult de-atat nu-l pot reduce!”

A venit randul meu. Mi-am lipit palmele, am zambit si am spus calm: “Si eu te apreciez, prietene, dar iti pot oferi numai si numai 8.100$.”

Dupa dezbateri indelungate l-am luat cu 8.200$. Si toata lumea a fost fericita. Betu zambea. Eu zambeam. Betty stralucea. Pana si asistentii desculti ai lui Betu zambeau.


“E un tip pe cinste.” i-am spus Lui Betty in timp ce Betu plecase sa completeze in registrul de vanzari tranzactia efectuata. “Nu ti-am spus eu?” a replicat ea triumfatoare.

Stii ceva? Nu am avut nicio clipa intentia sa cumpar vreun covor cand am pasit in magazinul lui Betu. O ora mai tarziu, cheltuisem 8.200 dolari si ma simteam excelent.

Dupa ce l-am cumparat, m-am uitat in zeci de magazine din zeci de orase. Concluzia era mereu aceeasi: luasem un obiect valoros, de cea mai buna calitate, la un pret mai mult decat convenabil. Si asta fara sa am vreo competenta in materie de covoare persane. Betu ar fi putut sa profite, dar n-o facuse! Cand voi mai avea nevoie de vreun covor persan, il sun.

De atunci ma tot gandesc la arta cu care mi-a vandut un lucru pe care nu m-am gandit vreodata sa-l achizitionez. O lectie de vanzare de inalta clasa:

1. M-a flatat de cand am intrat, m-a facut sa ma simt ca un oaspete de onoare.
Tu faci asta la primul contact cu clientii tai? Le zambesti? Ii faci sa se simta speciali?

2. Clar isi cunostea marfa. Stia cum sa vanda si cum sa te faca sa cumperi. Toata risipa aceea de energie si de timp, fara sa-i pese (cel putin aparent) daca tu cumperi sau nu. 
De cate ori faci in fata clientilor tai asemenea eforturi pentru a demonstra valoarea marfii pe care vrei s-o vinzi?

3. S-a folosit de principul reciprocitatii. 
Tot acel efort de a-mi prezenta marfa sa. Din toate punctele de vedere. Din toate unghiurile. Experimentele facute. Si totul cu rabdare, cu zambetul pe buze, ca si cand am fi fost cine stie ce oaspeti de vaza. 

Cum puteam pleca fara a cumpara un covor? Ma simteam atat de vinovat cand alt covor era unduit in aer cu zgomot asurzitor si desfasurat pe podea. Toate acestea m-au facut sa-i fiu atat de recunoscator lui Betu, incat hotarasem ca, daca nu voi cumpara nimic, macar sa ii platesc timpul pierdut cu acesata generoasa expunere. Ce mai… curat reciprocitate!"

Tudor zambea. Cu ochii mintii vedea scena si incheia martusind: "parca nu eram om de vanzari care stie toate mecanismele… Atat de de bun era Betu. Ce zici de asta?"

Ce mai era de zis? L-o fi citit pe Cialdini! Mai stii?

Iata dar ca, in afara de vizita placuta la prietenii mei m-am ales cu o lectie de vanzari de zile mari si cu o excursie in Jaipur.

Mi-am scos sandalele si, cu ele in mana am plecat sa ma plimb pe intinderile matasoase ale faimosului covor Quattro Stagione, cugetand la... arta persuasiunii in vanzari.


Draga mea draga Catalina, fiecare intalnire cu tine este incantare :)

Purtati esarfe?

Dragele mele,

Esarfa este un accesoriu foarte sic (zic eu!) si in plus te si protejeaza de frig, mai ales daca esti asa friguroasa cum sunt eu. Purtati esarfe? Ei daca nu, urmariti filmuletul - va asigur ca veti fi inspirate si le veti indragi, le veti purta voi si le veti cumpara pentru a le face cadou.

Inspiratie, doamnelor!

Multumesc, draga mea Claudia :)

Eterna toamna

Mircea Baniciu - Frunza

Cargo - Toamna

Phoenix - Toamna

Voltaj - Toamna in doi

Tchaikovski - October: Autumn song for the Seasons

Woody Allen's September - Trailer (1987)

Autumn in New York - Trailer

Come September - Trailer

Come September - Natalie Imbruglia

Multumesc! :)

Prietenul meu, Memo Plus

Septembrie, luni :)

Dragei mele Catalina

Pentru ca din prima clipa am indragit-o pe Catalina si pentru ca atunci cand ma gandesc la ea zambesc cu drag, am tinut foarte mult sa ii spun "La multi ani!" intr-un mod foarte special. Si mi-a iesit, credeti-ma!

Catalina este nascuta pe 19 septembrie. Am zis - ok, foarte simplu de tinut minte. Fata de 16 al meu, o sa-l rastorn pe 6 si o sa-mi amintesc. 19, floare la ureche.

Dar, fara Memo Plus, treaba nu e asa de simpla! In capul meu s-a inradacinat data de 17. Pur si simplu!

Cu o saptamana inainte, adica pe 12 septembrie cand ne-am intalnit la clubul de lectura, am pregatit un mic dar pentru ea. Foarte nerabdatoare, i l-am daruit imediat ce am vazut-o: "pentru aniversarea ta, Catalina!". Putin contrariata l-a primit, ne-am pupat si ne-am urat de bine. Misiune indeplinita - pasul 1.

Ieri, pentru ca in capul meu staruia data de 17, am postat pe pagina ei de facebook un filmulet gasit pe youtube. Am urmarit prima parte a filmuletului, mi s-a parut foarte potrivit pentru ocazia data si click. Mesajul meu nerabdator a aparut imediat.

Dupa o zi nici o veste de la Catalina. Si am urmarit, si am urmarit...Mai dar fata asta chiar asa ma ignora. Eu i-am trimis asa o frumusete de mesaj si ea nimic. Pentru exemplificare, va rog sa priviti filmuletul de la finalul odiseei - dar atentie, pana la capat! (eu am aflat muuuuult prea tarziu ca la final era poanta :)

...si astept, si astept...Catalina nici un semn...Gata, zic, ii trimit un sms, nu se mai poate! "sper ca nu am incurcat ziua" - ideea de baza a mesajului meu. Instant primesc un raspuns care ma bulverseaza si mai tare, nu ca ar fi fost nevoie de un bonus! "Doua batai strica...Si uneori nici alea...Asa ca doua urari aduc dubla placere! Multumesc frumos...!" ce sa insemne asta? e pe 17 sau nu e pe17 ca nu mai inteleg? nu ma mai rabda inima si sun. Gata, sun! ...

De parca ar fi asteptat telefonul de la mine, Catalina a raspuns imediat. Buna...multumesc frumos...Ma tot lua prin invaluire. Mai sa fie, ceva e la mijloc!

Discret, Catalina imi spune ca i-a placut mesajul foarte mult si l-a citit impreuna cu sotul si fiul ei...extrem de miscator....dar la final: Cine e Codruta? ...si acum cand scriu ma umfla rasul si imi imaginez familia reunita, emotionata de mesajul meu si apoi stupefiata.... Cine e Codruta? Si cine e Liviu? De la cine ai primit mesajul? Poate a gresit si nu e pentru tine...Esti sigura?....Pe masura ce imi povestea, parca ii si vedeam pe cei trei, intr-o discutie de familie despre mesajul buclucas. Spune drept, cine e Liviu? Of, Liviu saracul de el, cine-l cunoaste...?

Va rog priviti si va bucurati. Si luati aminte la toate filmuletele pe care le primiti de la mine. Verificati intai singuri despre ce e vorba si abia cand sunteti siguri ca nu e nici un pericol, impartasiti si cu altii. Asta asa, ca o avertizare pentru viitor. Pana isi face efectul memo plus! Va anunt eu cand, daca imi aduc aminte :)

Dragii mei Codruta si Liviu, nu va cunosc, dar va doresc sa fiti fericiti si sa va faceti cadou cat mai multe filmulete pe youtube :)

Draga mea Catalina, sper din suflet sa iti amintesti cu placere aceasta aniversare...cea de luni, 19 septembrie :)

Acum, spre comparatie, cadoul pe care l-am primit eu de la draga mea draga Catalina. Doamne, sper ca exista un inger pazitor si pentru aiuritii ca mine! :)

Iubire de toamna

Ador  toamna!

Culorile ei calde si reci, aprige si stinse...

Lumina ei speciala... Calda lumina de aur a zileleor de toamna, in care iti vine sa te cuibaresti intr-un fotoliu de ratan si sa-l asculti pe Neil Diamond … sau sansonete prafuite…

Imi place sa privesc printre gene soarele bland strecurandu-si razele prin frunzisul ros-auriu-verzui- ruginiu. Toamna cu rasariturile si amurgurile ei cantate de poeti...

Imi plac diminetile in care soarele se codeste sa rasara si aerul se revarsa racoros.

Mi-aduc intodeauna un zambet si amintirea altor cateva zile de septembrie petrecute cu ani in urma la Calimanesti.

De atunci imi plac pietele viu colorate, pline de roadele bogate ce-au strans in pargul lor toata caldura soarelui. Si mai im plac parfumurile bogate, mustind de viata, ale toamnei... Aromele ei... De struguri brumati, de gem de prune, de gutui aurii si de mere rumene. Imi plac pana si ciorile croncanind in cautare de nuci proaspat iesite din dantele neagra a cojii.

Si larma vesela de gaste salvatoare de Capitoliu a gureselor gospodine targuindu-se la piata pentr-un snop de marar.

Si frenezia iscata in bucataria mamei cand pune castraveti si gogosari. Mirosul de telina amestecat cu aroma otetului dat in clocot impreuna cu boabele razvratite de mustar si frunze de dafin. 

Imaginea de parada a borcanelor proaspat decorate cu gogosari rosu de Burgundia, veseli morcovi si tantose fire de telina. Conopide bosumflate si catei de usturoi siguri de importanta lor. Doar ici si colo cate-un ardei iute care baga strambe … rosii ca focul.

Si mi-e draga toamna fiindca imi aminteste de fetita fericita si bucalata ce strangea o capita de frunze uscate in mijlocul gradinitei si, impreuna cu ceilalti copii, sarea si se tavalea prin frunzis.

Si de eleva de mai tarziu ce se-ntorcea pe-nserat de la scoala, pe strada strajuita de castani, spulberand sub pasii sai gramezile de frunze ruginite…

Toamna cu iubirile ei adolescentine…

Toamna cu singuratatile ei cautate...

Toamna cu orele ei din ce in ce mai pretioase...

Momentele ei de reflexie asupra vietii...

Visarea plutitoare a frunzelor si valsul lor pe aleile parcului…

Ador toamna!

La ce sa te-astepti din partea unei… nascute toamna?


Multumesc, multumesc, multumesc!!! Nu am uitat...

P.S. La final - recomandare de carte. Am primit in dar o carte minunata, una dintre cartile dupa care ma invirteam de ceva vreme in librarie, tot oftand si sperand ca intr-o zi o sa vina si randul ei. Si a venit! Cred ca mi-am dorit-o destul de mult daca s-a intamplat asa. Se numeste: "Asa sunt eu, prost" de Valentin Uritescu. Actorul. Ce va recomand - nu o cititi intr-un mijloc de transport la o ora de trafic maxim. S-ar putea sa radeti in hohote citind si sa fiti priviti cu coada ochiului de ceilalti calatori, eventual sa se faca loc in jurul vostru asa vreo 2-3 metri cel putin. Astept impresii de calatorie :)

Septembrie, toamna

Nicu Alifantis - A venit toamna

Gheorghe Zamfir - Antonio Vivaldi - Toamna

Nat King Cole - Autumn Leaves

Nichita Stanescu - Emotie de toamna

Tudor Gheorghe - Toamna 

Tudor Gheorghe - Niciodata toamna

Barbra Streisand - Autumn leaves

Igor Krutoy - You are in my september

Dinah Washington - September in the rain

Yves Montand - Les Feuilles Mortes (adaugat la recomandarea Catalinei. multumesc!)

Neil Diamond - September morning (adaugat la recomandarea Catalinei. multumesc!)

Nana Mouskuri & Harry Belafonte - Try to remember (adaugat la recomandarea Catalinei. multumesc!)

Astept recomandari pe aceeasi tema...multumesc!!! :)

...si pentru ziua de azi, cea de maine si toate cate vor veni...

Nascuta toamna

Imi place foarte mult toamna.

Sunt nascuta toamna. Rezonez cu vibratiile aerului de toamna.

Ce bogat e septembrie al meu! Ce truda de gospodine aduna, ce greu e pamantul - de fructe si legume si flori. Verde-toamna si nuante de aramiu.


Saptamana trecuta la Aneis am intrat intr-un joc inspirat de Eugen Simion (criticul, Eugen Simion) – ce imi place, ce nu-mi place. Ati incercat vreodata sa asterneti pe o bucata de hartie, impartita pe doua coloane: ce va place si ce nu va place? O sa fiti uimiti de rezultat, va recomand cu mare caldura experienta aceasta. Sentimentul minunat de auto-descoperire a propriilor bucurii ce ne fac placere si ne incanta existenta, sentimentul minunat al descoperirii la cei din jur a unor sentimente similare cu ale tale…ce joc de oameni mari! …ne-a placut o carte, ne-a placut sinceritatea, ne-a placut salata de vinete…amestec extraordinar de lucruri mici care ne fac placere sau dimpotriva. Pentru ca cele mai importante lucruri din viata nu sunt lucruri ci sunt sentimentul pe care ti-l da momentul “acela”. Mmmmm, ce fericire sa te delectezi cu o felie de paine calda, proaspat prajita si vinete excelent preparate! Cu ce poti compara asta? Cu nimic! Fericirea sta in noi, asadar…

…..si imaginea mea legata de toamna este un buchet imens de flori tomnatice cu tija cozilor taiata la jumatate, asezate in vase largi dar nu foarte inalte…flori de toamna…imi place sa imi cumpar buchete mari din aceste flori, de la precupetii care poposesc in piete, sa le aranjez dupa bunul meu plac in boluri incolore si sa le asez la intamplare in colturile casei. Sa le intalnesc neincetat! Cam asa:

M-au intrebat cei apropiati, anul acesta mai mult ca niciodata, ce imi doresc de ziua mea. Mi-am dat seama ca, spre deosebire de anii trecuti (deh, ale tineretii valuri!), cand aveam in minte destul de clar ce as vrea – ba un rimel de nu stiu care, ba o pereche de nu stiu ce…anul acesta imi doresc sa mi se intample numai ce-mi place…nu rostesc nume de obiecte…

Tree of life

Cand sunt copacii mai frumosi? Poate primavara cand sunt plini de flori si muguri si miros de tinerete. Sau poate toamna, copaci maturi si plini de rod, culoare si farmec, pregatiti sa infrunte iarna ce va veni. Ca in viata!?!

O idee pentru margelitori, si nu numai, pornind de la aceasta tema a copacilor. Imi place foarte mult (iar imi place:) un concept de bijuterie care se numeste “tree of life”.

Am gasit o varianta care se contruieste pe o baza de sarma cu adaos de margele. Iata filmuletul “facerii” mai jos, sper sa va bucurati de aceasta lectie si sa va inspire:

A doua varianta este un nod celtic pe care eu l-am confectionat din snur crosetat cu ajutorul ustensilei de la Teora despre care va povesteam intr-o postare anterioara. Se poate confectiona acest nod si din alt tip de snur, am gasit ceva la Casa Retro. Cred ca putem intercala, in cadrul colierelor confectionate din mai multe tipuri de materiale, si acest tip de nod, facut din snur sau panglica de la mercerie sau, de ce nu, dintr-o esarfa mai subtire si nu foarte lata.

Multumesc pentru gandurile bune si pentru vizita in micul meu bazar bijuteresc!

P.S. Amintiti-va, inainte de a-i judeca pe altii, sa faceti putina curatenie in primul rand in propria voastra casa a sufletului, mai scotociti dupa gunoiul ascuns intr-adins pe sub presuri,  resturi sub forma propriilor voastre frustrari, neputinte, temeri si neimpliniri. Inca o concluzie dupa intalnirea de la Aneis. :)

Prietenii mei si povestile lor. Ale prietenilor. Ai mei.

In sfarsit putin timp pentru scris. Putin timp pentru inca o poveste.

Cred ca o sa revizuiesc domeniul de activitate al blogului, o sa mai adaug pe ici - pe colo si o rubrica de multumiri, o rubrica de povesti, o rubrica de club Aneis, o rubrica de prezentari si o rubrica de invitatie la scris povesti. Va invit, asadar, daca aveti inspiratie si daca v-ar face placere sa popositi aici cu un gand, o metafora, o zicere, o poveste...promit sa fiu o gazda buna, vom avea din belsug cafea si prajiturele, toate virtuale J...

Clubul de lectura Aneis

In urma cu vreo 3 - 4 saptamani am primit din partea prietenei mele Carmen (pe care o cunosc de vreo 7 ani, zic eu! Carmen, te rog sa ma corectezi daca gresesc) – spuneam ca am primit o invitatie la clubul de lectura. Am cugetat ceva pana m-am hotarat sa merg si pana la urma gandul bun m-a trimis catre...Mantuleasa 34. La club, birjar!

Si cum am descalecat eu din birja, dupa indelungi discutii la telefon cu prietena Carmen, eu care nu nimeresc drumul niciodata (sa nu va imaginati, insa, ca e greu de nimerit!), am ajuns la Hobby Cafe. Bineinteles ca am fost prima pentru ca intotdeauna marja de timp pe care o iau eu in avans este cel putin dubla fata de orice alt om normal (asta din cauza ca nu imi pace sa intarzii. niciodata). Rand pe rand au sosit si ceilalti participanti: Claudia, pe care o cunoasteti déjà ca si autor de povesti -  “Povestea lui Te rog si Multumesc”, Mari si Dorin, Cristina, Madalina si Carmen (dirijorul nostru :) Ce credeti ca s-a intamplat acolo? Ce, ce?....S-a intamplat ca ne-am adunat, fiecare cu sperantele si asteptarile lui legate de club, s-a intamplat ca ne-am impartasit idei, am citit, am povestit si la final am plecat zambind, fiecare pe drumul lui inapoi spre casa dar cu acelasi gand: “voi mai veni la clubul de lectura! Carmen, multumesc!” Oameni minunati pe care nu aveti cum sa ii cunoasteti daca nu veniti la club.

Saptamana urmatoare bineinteles ca am revenit! Le-am cunoscut  pe Catalina, pe Diana si pe Andreea. Si o sa va cunosc si pe voi, cei care cititi acum despre clubul de lectura, pentru ca nu mai puteti de curiozitate sa aflati cum e. Va zic eu: nemaivazut si nemaiauzit! Ia poftiti de va convingeti!

Desigur ca am mai intalnit un minunat povestitor - Catalina - ale carei intamplari de pe balconul cu faleza sau, dupa cum spune autoarea: “Marea de la etajul 8”, va rog sa le gasiti mai jos. Mie mi s-a parut foarte-foarte tare! Astept, desigur si parerile voastre (mai ales prin viu grai la clubul de lectura).

Doua idei si nu ma mai lungesc, va las sa respirati putin aer de la mare. Fiul meu, Alexandru, ma intreaba aproape neincetat, de cand cu acest club de lectura: “Ei, mami, si cum a fost la clubul de lectura? Ce ati facut acolo? Te mai duci? Iti place? As vrea sa discutam despre clubul asta. Si Carmen este un fel de profesor acolo? (Alex o cunoaste pe Carmen)...” Dragii mei daca unui copil i-a fost deschis interesul pentru clubul de lectura ce pot sa zic despre voi, oamenii mari? Hai ca va asteptam, negresit! aneis– cluburi de cluburi, luati de poftiti! Hai birjar, sa-i dam bice, ca avem treaba!

*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*

Marea de la etajul 8

Sfarsit de august torid. Inceput de zi caniculara. Ies pe balcon sa admir rasaritul. Desculta. Ca sa simt racoarea pietrei. Dar piatra , tradatoarea, pastreaza ceva din cele  treizeci si ceva de grade de ieri.

Soarele, abia trezit, isi desface manunchiul de raze si le arunca peste tot. La ora asta din an soseaua este goala! Cativa pescarusi se rotesc bezmetic in inaltimi. Sfasaie linistea diminetii cu tipatul lor ascutit. Si-or cauta marea...

Ma culcusesc in sezlong  pentru inca doua clipe de visare molateca. Inchid ochii si, o clipa, ma imaginez la malul marii. Am toate "reperele". Vad soarele rasarind dintre valuri pentru a-mi mangaia  usor obrazul rumenit de somn si parul ciufulit. Aud pescarusii cu aripi imense zburand razant  pe deasupra valurilor. Simt sub picioare caldura nisipului. Caci si piatra nisip va ajunge…

In racoarea diminetii ma bucur de mica mea evadare. Unde mi-e muzica valurilor sparte de tarm? Dar gustul sarat al brizei?

Brusc, imi revine in nari mirosul marii simtit asta vara, pe plaja. Strang in mana o scoica ciudata cu valuri de sidef  tulburate de miscarea nelinistita a marii albastre, si verzi si azurii.
De unde a aparut? E scoica de pe lantul ce-l port la gat. Imaginea capata mai mult contrast, mai multa consistenta…

Brusc imi alearga prin sange toate senzatiile traite pe o plaja egeeana la ceas de ragaz... Soarele ca un zeu atotputernic rasarind din ape, stropii irizati, nisipul fin fugind grabit de sub talpile goale, albastrul ingemanat al cerului si al marii, semetia muntilor tasnind din spuma valurilor. Pisc si abis deopotriva!

Supletea albelor panze spintecand zarea, zborul inalt al zmeielor multicolore. Singuratatea umbrelelor stranse, in linistea amurgului incendiar. Si ritmul muzicii rasunand dintr-o taverna...

Si bucuria ce ne umple....
Si cerul instelat de-asupra noastra...

Un fin dar patrunzator miros de cafea ma aduce la realitate. E  timpul!
Am "fost" putin la mare. Marea de la etajul 8....

*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*

Va rog sa cititi si varianta Catalinei despre club chiar aici. Mult mai inspirata!

Multumesc voua tuturor pentru ca va faceti timp sa intrati pe blogul acesta, multumesc pentru rabdarea de a ma suporta zi de zi (voi cei care ma cunoasteti) si multumesc pentru ca in fiecare zi gasesc noi resurse si inventez cate ceva datorita voua – celor care vizitati casuta mea virtuala, o casuta care s-a cam transformat intr-un mic bazar. Dar ce-mi place bazarul! Niciodata nu pleci cu mana goala, niciodata nu te plictisesti.....Multumesc!

Si inca un gand pentru Roxana, care e peste mari si tari, si are nevoie de sustinere si incurajare: capul sus si genunchii tari, esti mai puternica decat crezi! :)