31 decembrie 2011
26 decembrie 2011
24 decembrie 2011
16 decembrie 2011
Aproape de Craciun...
De Craciun toate visele se inghesuie intr-o cizmulita rosie. Ce vrei sa iti aduca mosul anul asta? intrebam noi, parintii. Stii ce vreau? …si lista incepe sa curga cu repeziciunea unui tanar izvor de munte, se rostogoleste, revine, apoi mai face un ocol, se razgandeste de nu stiu cate ori pentru a porni in final tavalugul – avalansa de cuvinte intortocheate, denumiri care ii bulverseaza pe multi parinti. Vreau sa fie asa, modelul cel mai nou – cel de la televizor – iti arat si pe youtube un filmulet, apoi stiu si pe ce site au pretul cel mai bun…Intr-un final, ne recunoastem invinsi. Sunt mai tari decat noi mogaldetele astea cu ochi mari si stralucitori, omuletii care de la un Craciun la altul sunt din ce in ce mai mari…si nu obosesc niciodata J Ma gandesc deseori cum fac mamele care au trei-patru copii (nu indraznesc sa ma gandesc mai departe!), ce puteri supranaturale detin? Cred ca au mai mult de doua maini si doua picioare ca sa nu mai zic de timp. Sunt sigura ca la ele o zi are cel putin 48 de ore iar noaptea dureaza…cat vor ele sa doarma…
Dar noi, parintii, ce ne dorim?
Cate vise putem sa inghesuim intr-o singura cizmulita rosie?
Parerea mea: visele sunt vise. Visele se cuprind in causul cald al palmei, palma noastra este cuprinsa la randul ei de cealalta palma. Inlantuite, mainile noastre impreuna, se regasesc, se ajuta, aduc mangaieri, pregatesc un ceai pentru cineva drag, spala batista pentru fruntea febrila, sterg lacrimi, se roaga…Mainile noastre, impreuna cu mainile celor dragi noua pastreaza visele, cladesc visele, ajuta visele sa devina realitate. Si visele noastre zboara apoi ca niste fluturi mari albastri, fluturi galbeni si rosii – inalta spre soare aripi mari, zboara in cercuri largi, se incalzesc. Se intalnesc si cu celelalte vise – multime de vise-fluturi, zbor colorat intr-un curcubeu nesfarsit. Visele noastre implinite nasc imense curcubee in noi pentru a fi apoi suflete-curcubeu.
Cat de mult putem sa ne dorim, cat putem sa cuprindem in causul palmei noastre? Stiu, de cele mai multe ori, ca bucuriile vin din lucrurile marunte si ca zambetele noastre niciodata nu vor sti cate inimi au bucurat, si o mana de ajutor la momentul potrivit a valorat mai mult decat o mie de maini, si un cuvant de incurajare…si o mangaiere…
Va doresc sa va fie viata curcubeu aprins dupa ploaie, sa va gasiti bucurie in lucrurile marunte, sa va bucurati de cei din jurul vostru, sa va daruiti zambetul neincetat si sa iubiti. Iubind va imbogatiti neincetat si iubirea nu seaca niciodata, are mereu noi resurse.
Se apropie Craciunul - sarbatoarea nasterii, a bradului cel sacrificat, a reintalnirii cu cei dragi, a mesei in familie si a impartirii cadourilor.
Multumesc pentru ca ati trecut pe-aici!
4 decembrie 2011
Cum se face...
...colier spirala...
...colier crosetat...
...spirala Cellini...
...cercei...
...model spirala...
...bratara...
...si la final, ceva ce imi place foarte mult: string art...
Enjoy!
19 noiembrie 2011
Cum sa...
E adevarat ca nu am mai lucrat de ceva timp dar este la fel de adevarat ca nu mi-a scazut interesul pentru acest domeniu. Caut neincetat tutoriale despre ce si cum se face, modele confectionate de minti pline de inspiratie si maini indemanatice...Totul pentru ca intr-o zi sa ma re-apuc sarguincios de lucru. Stiu ca asta inseamna sa renunt la altele sau sa aloc mai putin timp dar...sigur o sa fiu pregatita cand va veni ziua aceea! :)
Sper sa va placa si sa va inspire si pe voi tutorialele gasite de mine.
Ca o paranteza: am descoperit fetrul ca material minunat de confectionat brose. Poate incercati si voi. Una dintre variantele care mi-a placut foarte mult (e adevarat ca nu e brosa dar zau ca rezultatul este o bijuterie de casuta...fermecata...) va rog sa o gasiti aici. Si daca vreti sa (re)invatati cusaturile pentru brroderie iata si tutoriale chiar...aici
Apoi, va rog sa vizitati site-ul http://tipnut.com/fabric-flowers/ unde veti invata cum se fac 30 de modele diferite de brose din material textil. Foarte simplu!
Urmatoarele recomandari sunt niste filmulete de pe youtube despre cum sa faci coliere super shic din....fermoare, de exemplu.
Colier - varianta 1
Sper sa va placa si sa va inspire si pe voi tutorialele gasite de mine.
Ca o paranteza: am descoperit fetrul ca material minunat de confectionat brose. Poate incercati si voi. Una dintre variantele care mi-a placut foarte mult (e adevarat ca nu e brosa dar zau ca rezultatul este o bijuterie de casuta...fermecata...) va rog sa o gasiti aici. Si daca vreti sa (re)invatati cusaturile pentru brroderie iata si tutoriale chiar...aici
Apoi, va rog sa vizitati site-ul http://tipnut.com/fabric-flowers/ unde veti invata cum se fac 30 de modele diferite de brose din material textil. Foarte simplu!
Urmatoarele recomandari sunt niste filmulete de pe youtube despre cum sa faci coliere super shic din....fermoare, de exemplu.
Colier - varianta 1
Colier - varianta 2
Colier - varianta 3
Revin foarte curand cu alte filmulete....Spor la lucru ca de inspiratie nu ducem lipsa!
6 noiembrie 2011
Idei pentru mamici
Pentru ca saptamana trecuta fiul meu cel mare a avut pentru scoala o tema care ne-a pus putin la treaba m-am gandit sa impartasesc si cu voi cateva dintre descoperirile mele pe youtube pentru orele de "lucru manual".
Tema noastra: sa pregatim ce vrem noi, adica sa ne punem putin mintea la contributie si sa executam minunatii din materialele obisnuite care se folosesc la scoala pentru aceasta materie - creioane colorate, hartie, lipici, foarfeca, frunze uscate etc.
Recunosc, la inceput mi s-a parut destul de complicat insa dupa un simplu search ("crafts for children") pe youtube mi-am dat seama ca ai nevoie in special de putina vointa si ceva timp pentru a executa cum se cuvine tema mai sus mentionata. Cred ca se potriveste si copiilor de gradinita, si serilor reci de toamna-iarna cand nu mai stim ce sa facem impreuna cu cei mici si initiem o repriza de "hai sa ne jucam de-a altceva". Pe noi ne-a prins si sunt sigura ca rezultatul va fi acelasi la voi.
In primul rand, o idee pentru mamicile care au copilasi de peste 2 ani. Am gasit aici o idee extrem de simpla si de efect in acelasi timp. Pasul 1: faceti o plimbare in parc, impreuna cu micul artist :), si adunati frunze uscate de toate formele si marimile. Urmariti apoi pasii urmatori conform instructiunilor de pe site-ul pentru copii si gata, va garantez ca veti petrece jumatate de ora impreuna si la final rezultatul va fi minunat pentru toata lumea. Eventual inramati "opera" si gasiti-i un loc in camera copilului.
Daca aveti curaj :) puteti folosi o tusiera pentru stampile si asezati frunzele cu partea nervurilor in jos astfel incat, dupa presarea cu degetele sa aiba suprafata acoperita cu tus. Transferati apoi frunza pe o coala de hartie curata, tot cu partea care are cerneala in jos, apoi presati. In cazul in care desenati un copac, stampilele din frunze se pot aplica pe ramuri; daca nu, puteti sa puneti stampilele-frunze unele langa altele pe suprafata hartiei (sper sa nu le vina ideea sa-si tapeteze peretii camerei cu astfel de amprente :). Veti obtine modele tocmai bune de inramat.
O alta idee, care cere putin mai multa rabdare, dar care are un rezultat senzational: o felicitare speciala (mai ales de impresionat bunicile!). Eu cred ca florile din filmulet se pot folosi si separat daca le taiati capatul bazei si infigeti un pai colorat, din cele folosite la "adapat", in loc de tulpina. Buchete de flori!
O floare, mai multe flori - de umplut cosuletul sau de atarnat in camera copilului. Eu cred ca au o semnificatie speciala aceste obiecte decorative facute impreuna cu ei si asezate prin casa ca niste trofee (sunt bucurii mai mari si "de tinut minte" - am facut asta cu mami! am pictat asta cu tati!:)
Si inca ceva, era sa uit! Am descoperit un site asa cum imi doream de mult - o noua abordare a clasicelor compuneri pe care le aveam de facut la scoala. Incercati aici, sper sa va placa la fel de mult cum mi-a placut si mie. Poate inventam si noi teme asa grozave ca acestea pentru mintile sclipitoare ale picilor din viata noastra. Ia sa le mai punem si noi intrebari incuietoare!
Sper sa va inspire si sa va adune impreuna! Astept numai vesti bune de la voi....
Tema noastra: sa pregatim ce vrem noi, adica sa ne punem putin mintea la contributie si sa executam minunatii din materialele obisnuite care se folosesc la scoala pentru aceasta materie - creioane colorate, hartie, lipici, foarfeca, frunze uscate etc.
Recunosc, la inceput mi s-a parut destul de complicat insa dupa un simplu search ("crafts for children") pe youtube mi-am dat seama ca ai nevoie in special de putina vointa si ceva timp pentru a executa cum se cuvine tema mai sus mentionata. Cred ca se potriveste si copiilor de gradinita, si serilor reci de toamna-iarna cand nu mai stim ce sa facem impreuna cu cei mici si initiem o repriza de "hai sa ne jucam de-a altceva". Pe noi ne-a prins si sunt sigura ca rezultatul va fi acelasi la voi.
In primul rand, o idee pentru mamicile care au copilasi de peste 2 ani. Am gasit aici o idee extrem de simpla si de efect in acelasi timp. Pasul 1: faceti o plimbare in parc, impreuna cu micul artist :), si adunati frunze uscate de toate formele si marimile. Urmariti apoi pasii urmatori conform instructiunilor de pe site-ul pentru copii si gata, va garantez ca veti petrece jumatate de ora impreuna si la final rezultatul va fi minunat pentru toata lumea. Eventual inramati "opera" si gasiti-i un loc in camera copilului.
Daca aveti curaj :) puteti folosi o tusiera pentru stampile si asezati frunzele cu partea nervurilor in jos astfel incat, dupa presarea cu degetele sa aiba suprafata acoperita cu tus. Transferati apoi frunza pe o coala de hartie curata, tot cu partea care are cerneala in jos, apoi presati. In cazul in care desenati un copac, stampilele din frunze se pot aplica pe ramuri; daca nu, puteti sa puneti stampilele-frunze unele langa altele pe suprafata hartiei (sper sa nu le vina ideea sa-si tapeteze peretii camerei cu astfel de amprente :). Veti obtine modele tocmai bune de inramat.
O alta idee, care cere putin mai multa rabdare, dar care are un rezultat senzational: o felicitare speciala (mai ales de impresionat bunicile!). Eu cred ca florile din filmulet se pot folosi si separat daca le taiati capatul bazei si infigeti un pai colorat, din cele folosite la "adapat", in loc de tulpina. Buchete de flori!
Cosulet din hartie/carton, extrem de simplu de confectionat, extrem de simplu de gasit utilizare pentru el.
O floare, mai multe flori - de umplut cosuletul sau de atarnat in camera copilului. Eu cred ca au o semnificatie speciala aceste obiecte decorative facute impreuna cu ei si asezate prin casa ca niste trofee (sunt bucurii mai mari si "de tinut minte" - am facut asta cu mami! am pictat asta cu tati!:)
Si inca ceva, era sa uit! Am descoperit un site asa cum imi doream de mult - o noua abordare a clasicelor compuneri pe care le aveam de facut la scoala. Incercati aici, sper sa va placa la fel de mult cum mi-a placut si mie. Poate inventam si noi teme asa grozave ca acestea pentru mintile sclipitoare ale picilor din viata noastra. Ia sa le mai punem si noi intrebari incuietoare!
Sper sa va inspire si sa va adune impreuna! Astept numai vesti bune de la voi....
21 octombrie 2011
Kanzashi
Ce inseamna kanzashi? Inseamna ornamente pentru par folosite in coafurile traditionale japoneze. Termenul kanzashi este folosit si pentru desemnarea unei tehnici speciale de impaturire a materialului textil pentru a crea niste flori absolut minunate. Aceste flori pot fi transformate in brose, accesorii pentru par, accesorii atasate direct pe bluze si, de ce nu, accesorii pentru pantofii de vara colorati.
Am gasit un site care va invata pas-cu-pas cu se construieste o astfel de floare, taierea materialului, confectionarea fiecarei petale, coaserea si accesorizarea. Sunt sigura ca va fi pe placul vostru.
Si va mai vand un pont: gasiti pe cineva care lucreaza la un atelier de croitorie si va poate furniza bucati de material textil sau folositi camasi pe care nu le mai purtati (pastram, din pacate, multe articole vestimentare pe care nu le mai purtam si nu ne induram sa le donam sau sa scapam de ele intr-un fel). Parerea mea? Efortul este minim pentru minunatia rezultatului.
Click aici si aici pentru variantele gasite de mine (cum se procedeaza).
Si un filmulet de pe youtube, dovada a ceea ce se poate face:
Si prima mea incercare (timida) de brosa kanzashi
Cam atat pentru azi, sper ca v-am starnit curiozitatea :)
Cu drag!
Am gasit un site care va invata pas-cu-pas cu se construieste o astfel de floare, taierea materialului, confectionarea fiecarei petale, coaserea si accesorizarea. Sunt sigura ca va fi pe placul vostru.
Si va mai vand un pont: gasiti pe cineva care lucreaza la un atelier de croitorie si va poate furniza bucati de material textil sau folositi camasi pe care nu le mai purtati (pastram, din pacate, multe articole vestimentare pe care nu le mai purtam si nu ne induram sa le donam sau sa scapam de ele intr-un fel). Parerea mea? Efortul este minim pentru minunatia rezultatului.
Click aici si aici pentru variantele gasite de mine (cum se procedeaza).
Si un filmulet de pe youtube, dovada a ceea ce se poate face:
Si prima mea incercare (timida) de brosa kanzashi
Cam atat pentru azi, sper ca v-am starnit curiozitatea :)
Cu drag!
20 octombrie 2011
14 octombrie 2011
La Paris
15 octombrie, a treia zi la Paris - putin despre Sacre-Coeur
Prima locatie vizitata: bazilica Sacre-Coeur (Inima Sfanta) ridicata in onoarea soldatilor morti in razboiul franco-prusac; lucrarile au durat 46 de ani. Parisul se vede in toata splendoarea lui de aici.
Ce mi-a placut aici:
- multimea de turisti care umbla tacuta si cu mare grija atunci cand intra in bazilica;
- nu se plateste taxa la intrare;
- din loc in loc poti cumpara lumanari - ofranda pentru sfintii infatisati in statui uriase;
- pentru lumanari nu-ti cere nimeni bani, erau afisate tarifele pentru fiecare tip de lumanare pe care vrei sa o aprinzi si exista o cutie in care puneai contravaloarea lumanarilor; fiecare punea in cutie dupa cum il mana propria constiinta;
- din loc in loc gaseai automate de unde iti puteai achizitiona monede cu imaginea monumentului.
In rest, maretia si impozanta constructiei nu poate fi descrisa in cuvinte. Am ramas cu gura cascata, pe scurt! :)
14 octombrie, a doua zi la Paris
In sfarsit la Paris! Planuim iesirea asta de ceva vreme - de fapt, sotul meu care este extrem de prevazator, a facut aranjamentele din primavara. Ca doar nu implinim zece ani de casnicie in fiecare an! Multumesc domnule sot, este minunat ce ai facut sa se intample! Abia astept surpriza la 20 de ani...tot de casnicie... :)
Am tot auzit povesti despre Paris, am mai citit cate ceva - nu foarte mult, e-adevarat, dar ceea ce traiesti pe propria piele e diferit. Poate ca unii isi doresc neaparat sa ajunga pe Champs Elysees pentru niste reprize de shopping, altii poate isi doresc sa ajunga la Disney pentru o experienta de neuitat in lumea animatiei ... iar altii poate doresc sa ajunga sa viziteze cel putin cele mai importante atractii turistice ale orasului (asta daca au suficient timp):
- Muzeul Luvru (cel mai mare muzeu din lume)
- Muzeul Orsay (galeria de arta care initial a fost gara)
- Turnul Eiffel (cel mai cunoscut turn din lume)
- Catedrala Notre-Dame (Doamna-Noastra, inima Frantei atat din punct de vedere geografic, cat si spiritual)
- Panteonul (aici sunt depuse ramasitele pamantesti ale lui Voltaire - pe numele lui adevarat: François-Marie Arouet - si Victor Hugo)
- Sacre-Coeur (care ofera una dintre cele mai frumoase panorame pariziene)
- Arcul de Triumf
- Centrul Georges Pompidou (care adaposteste Muzeul de Arta Moderna)
- Saint-Chapelle - "Poarta spre Paradis"
- ....si multe alte muzee, galerii de arta, lacasuri de cult, cladiri istorice...
Experienta la Paris este absolut minunata, nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa ma amorezez de un oras. Dar s-a intamplat - si daca nu ati fost (putin probabil, sigur sunt ultima romanca venita la Paris, in rest toti ati fost cel putin o data :) ...totusi, daca nu ati fost, va recomand sa veniti macar o fuga sa beti o cafea la una dintre cafenelele cu masute pe trotuar. Extrem de relaxant si pare atat de natural aici la Paris.
Fuga de acasa
Dupa ce am facut copiilor nenumarate promisiuni ca o sa le cumparam chiar si luna de pe cerul Frantei, i-am transferat cu purcel si catel la bunici. Ne asteptam sa fie mult mai zgomotoasa despartirea dar ne-am luat ramas bun in conditii rezonabile, fapt imbucurator avand in vedere ca nu am prea plecat fara ei si din punctul meu de vedere cordoanele ombilicale nu sunt taiate decat fizic (ceea ce nu inseamna mare lucru).
Cursa de dimineata, pe la 9 jumate, a fost cea mai buna alegere din punctul nostru devedere. Dupa trei ore cu avionul si aproximativ 25 de minute cu autobuzul de la aeroport la hotel - putin dupa pranz eram cazati si gata de start. Prima alegere: Sacre-Coeur.
Pentru ca domnul sot mai fusese la Paris acum vreo 5 ani si mai stia cat-de-cat cum merge treaba pe-aici, a facut una dintre cele mai bune alegeri din viata lui (nu mai punem la socoteala faptul ca s-a insurat cu mine :) - a ales un hotel foarte aproape de o statie de metrou si RER (un mijloc de transport care nu e nici metrou, nici tramvai - o varianta care le face pe amandoua, adica circula cu o viteza destul de mare ca si metroul, si serpuieste cand in subteran, cand pe deasupra; ba e metrou, ba e tren, ba e tramvai - spuneti si voi!). Asa ca ne-a fost foarte usor sa ne deplasam.
Primul lucru pe care l-am facut, in ceea ce priveste transportul, a fost sa ne achizitionam niste tichete-abonament pentru trei zile asa incat n-am mai avut grija biletelor si am iesit mai ieftin. De restul ne-am luat covrigi :)
*************************************************************
Maine-poimaine ma mobilizez si va povestesc ce si cum a fost mai departe...
Offf, mult mi-ar placea sa locuiesc o vreme aici! Si voua, asa-i?
6 octombrie 2011
Poveste pentru o poveste
Nu m-am lenevit, jur ca nu m-am lenevit! Am avut doar o perioada mai incarcata si am lasat sa treaca zile dupa zile fara sa scriu. M-am gandit la un moment dat ca as avea nevoie de incurajari. Multe incurajari. Va intreb: va place ce se intampla pe blogul meu, cum se intampla? Astept sugestii si reclamatii la bine-cunoscuta rubrica "dumneavoastra reclamati, noi nu!" :)
Astazi tot o poveste - nu e meritul meu ci al Claudiei. Este o poveste despre PRIETENIE, sper sa va regasiti in randurile ce urmeaza pentru ca fiecare dintre noi are pe cineva, o persoana draga, care i-a iesit in cale la un anumit moment dat al vietii si care, intr-un fel, i-a dat o mana de ajutor. Cineva drag de tinut minte!
Multumesc! Dupa atatea si atatea zile in care am "tacut" ati fost buni si ati trecut pe-aici.
Povestea despre prietenie
Astazi tot o poveste - nu e meritul meu ci al Claudiei. Este o poveste despre PRIETENIE, sper sa va regasiti in randurile ce urmeaza pentru ca fiecare dintre noi are pe cineva, o persoana draga, care i-a iesit in cale la un anumit moment dat al vietii si care, intr-un fel, i-a dat o mana de ajutor. Cineva drag de tinut minte!
Multumesc! Dupa atatea si atatea zile in care am "tacut" ati fost buni si ati trecut pe-aici.
Povestea despre prietenie
Lecturile în miez de vară mă poartă spre clipe de neuitat. Voci blânde şi încurajări că poveştile călătoresc spre suflete curate, îmi marchează viaţa. Am înţeles că sunt pe drumul cel bun. Când îmi pierdusem speranţa printre batiste de hârtie mentolate, am pornit spre norul care îmi zâmbea şi îmi făcea semn că este dispus să mă poarte spre ţinuturi de basm.
Când dorul îmi inundă sufletul până la nivelul ADN-ului întortocheat, privesc pulsul cum se chinuie să iasă din venele albastre de la baza mâinii uscăţive, părăsită de mult de viaţă. Căci, ce este viaţa fără dragoste? O coală albă, imaculată de hârtie, pe care este scrisă tăcerea. Literele invizibile se întâlnesc şi formează grupuri de litere, care nu spun nimic. Încerc să le articulez şi limba mi se împleticeşte şi sunetele zboară spre neuronii parşivi, care nu vor cu niciun chip să le dea un înţeles. Literele se descompun şi sunt absorbite de gândurile rebele care tac, fremătând de dor.
Vântul aleargă de dor nebun, îndoaie crengile de ciudă că nu este auzit, că niciun obraz nu-l mai simte. Tăcerea e în fiecare din noi, în proporţii diferite, în procente abstracte. Tăcerea e amară ca fierea şi nu îşi găseşte locul în inimi pline de armonie şi frumos.
Tăcerea are culoarea pământului în lumina caldă, firavă, blajină a dimineţii, iar braţele ei sunt lungi, înfricoşător de lungi. Cui nu-i place tăcerea peştilor aurii din mările verzi ca smaradul? Văd o mână ridicată în departare.
- Ţie nu îţi place tăcerea? De ce fată frumoasă? Am înţeles... eşti îndrăgostită de cuvinte. Poate îţi va fi bine sau poate te vei lecui de declaraţii false de dragoste şi vei aprecia - ca un om mare ce pretinzi că eşti – gesturile tăcute ale iubirii. O îmbrăţişare tăcută, în liniştea nopţii, la malul mării întunecate, valorează cât toate romanele de dragoste scrise vreodată în toate limbile lumii. Un sărut tacit este visul sublim al oricărei femei. O privire şi doar o privire scrie zeci de pagini de dor şi de dorinţă.
Un mini concert la o lansare de carte despre viaţa lui George Enescu. Cineva drag sufletului meu urma să zboare în câteva ore spre Paris. Telefonul nu sună pentru un ultim rămas bun. Inima mi-e grea. O bancă, în faţa unei biserici din cărămidă roşie, mă aşteaptă. Ochii îmi sunt inundaţi în lacrimi. Mă aşez şi mă sună un înger.
- Draga mea, uite, îţi spun că va fi bine. Mergi şi te roagă mâine, iar eu mă angajez să te cunun.
Mă liniştesc. Închid telefonul şi pornesc epuizată spre casă. Pe drum, primesc apel de la cel care se pregătea de zbor. Privesc cerul, norii, trimit mulţumiri. Prietena mea e înger.
Acolo unde se termină vântul, lumea nu mai visează. Iar când nu mai există vise, viaţa s-a sfârşit.
Frumosul atrage frumos. Eu sunt pasionată de semne de carte şi poveşti. Prietena mea crează bijuterii şi semne de carte. Când vorbesc cu ea, liniştea pogoară în fiecare colţ stingher al sufletului, negurile se ridică şi fâlfâitul aripilor îmi crestează chipul uşor, doar cât să simt că sunt protejată.
Deşertul se mutase în mine. Îmi invadase inima, se contopise cu gândurile. Uscăciunea pământului îmi stârnea lacrimile acumulate în fântâna dorului mistuitor. Arunc în toate zările seminţele de iarbă smarald, de flori îmbujorate şi arbuşti cu fructe zemoase. „Fie ca lacrimile să le binecuvânteze, să crească, să rodească” au fost cuvintele şoptite timid.
La fiecare pas greu, când paşii mi se împiedică printre răutăţi fără acoperire, primesc un semn de la ea, prietena înger.
Am înţeles: PRIETENIA are farmecul ei... este suavă, dulce, caldă, silfidă, zâmbitoare, ochioasă şi transparentă asemeni unui cristal şlefuit cu multă migală, de mâinile unui meştesugar iscusit.
Prietenia are îndrăzneala unei nebune, puterea unui vulcan pentru a rupe lanţurile ce ne leagă mândria şi dorurile şi sufletele însingurate.
Semne de carte... poveşti... împliniri... zâmbete... veşti bune... îmbrăţişări... lacrimi de bucurie... PRIETENIE născută din iubire de cuvinte.
Să ne fie PRIETENIA primăvară veşnică!
*************************************************************
Cu plecaciune, catre domniile voastre!
27 septembrie 2011
O poveste care-mi place
Am cerut permisiunea Catalinei pentru a publica acest editorial al ei pe blog. Ii multumesc foarte mult pentru ca a fost de-acord fara nici o urma de ezitare.
Mai multe detalii pe www.alt-fel.manager.ro.
Enjoy!
Un negustor de covoare din Jaipur te invata cum sa vinzi
Merg rar, dar cu multa placere in casa lor. Stiu ca acolo gasesc gazde spirituale, iubitoare de frumos, mult bun gust si acel je ne sais quoi pe care abia astept de fiecare data sa-l descifrez. Despre vizita in crama din beci, unde racoarea te face sa uiti de arsita de-afara, iar licoarea parfumata si perfida te face sa depeni amintiri, nici nu mai vorbesc.
Iata-ma din nou in vila lor cu vedere spre lacul din apropiere. Un eveniment! Deoarece ajung atat de rar acolo, primele minute le petrec inspectand casa, sporovaind cu Betty despre noile-i achizitii. Mai o vaza de Murano, mai un Galle sau un sfesnic cu brate de argint…
La picioarele mele, pe vasta intindere de piatra a salonului se desfasoara seducator un fascinant covor persan. “E un Quattro Stagione.” ma anunta nonsalant Betty ca si cand, de cand ma stiu, tot peQuattro Stagione am calcat la mama acasa.
"L-am luat de la Jaipur, Orasul roz. Are o istorie grozava. Nu aveam de gand sa iau un covor persan din India. Pentru asa ceva mergeam la Istanbul. Dar de data asta nici eu si nici Tudor nu am rezistat farmecului discret al covorului. Iar limbutul vanzator…. Il las pe Tudor sa-ti povesteasca. O sa vezi. A fost nemaipomenit!"
La masa de proportii pantagruelice, la un pahar de vin, ascult povestea fascinanta a covorului persan…
Tudor povesteste amuzat. Aproape ca imi vine sa inchid ochii si sa visez. Intru in bazarul indian insotita de descrierile precise ale lui Tudor. Parca il vad…
"Cu mustata monumentala si o burta supradimensionata, ma intampina in usa magazinului de covoare. Poarta mocasini Gucci, jeansi Armani si o camasa Izod de un rosu rubiniu. Turbanul rosu, proeminent si el, legat in stilul sikh se inclina ceremonios.
Circumspect il scrutez cu privirea. Cine este acest Mr. Adorabil despre care Betty mi-a ciripit toata seara? Cand Betty intalneste pe cineva si il place atat de mult, creierul meu reptilian emite semnale de frica viscerala. Ce fel de om poate fi unul care incearca sa suceasca mintile femeilor casatorite?
In apararea lui, Betu marturiseste: este un simplu vanzator de covoare. Misiunea lui este sa convinga oamenii sa cumpere minunatele lui covoare. Din cate stim, farmecul utilizat in procesul de vanzare este perfect legal. Desi, pe langa vanzatorii din Istanbul, Betu trebuie sa fie un mic copil.
"Acesta este Betu." imi spune Betty radios. Zambind, Betu exclama victorios: "Esti exact cum mi-a povestit Betty ieri. Te-am recunoscut dupa siguranta de razboinic de stirpe nobila si de om bogat. Iar acum ca zambesti, imi dau seama ca ai zambetul de maharajah! Bine ai venit in casa mea, Raj Tudor." – declama ceremonios descriind teatral un cerc larg cu mana.
Stanjenit de laudele aduse, intind mana. Sunt complet nepregatit pentru asemenea lingusire. Betu s-a miscat repede. Total neasteptat. Dar eficace. Sunt pur si simplu coplesit. Brusc, incep sa-l plac.
Vezi? De aceea e buna lingusirea. Te ajuta sa invingi orice obstacol. Sa deschizi orice usa. Obstacolul eram eu, potential cumparator de covoare, dar intrat cu atitudine ostila pe teritoriul lui. Betu stia exact ce are de facut.
Stia ca, in cazul meu, argumentele logice nu ar fi tinut. Cel putin nu in acel stadiu al discutiei. El trebuia sa distruga, orice pornire razboinica la care creierul meu reptilian ma indemna, sa neutralizeze orice sentiment negativ pe care l-as fi avut fata de el, inainte ca procesul vanzarii sa fi inceput. Terenul trebuia destelenit!
Neacordandu-i nicio atentie lui Betty pe care o cucerise in proportie de 90% cu o zi inainte, Betu isi concentra acum toata atentia asupra mea. Stia clar ca eu eram cel care decide daca achizitia covorului este sau nu necesara. Cum ma putea "prinde in corzi"?
A ales sa ma flateze, intr-un mod original, dar eficient. Cu un zambet cald, gesturi largi si cateva cuvinte bine tintite, Betu a daramat rapid zidul ce-l ridicasem intre noi. Ma cucerise deja. Trei minute mai tarziu, pe banca, langa Betty sorbind din ceaiul aromat, eram deja sub vraja lui.
"Priveste ce covor frumos a ales Betty pentru tine!" a rostit. La o unduire a mainii lui, doi asistenti desculti escaladau deja un munte de covoare rulate si alegeau unul. L-au coborat cu agilitate. Cu o singura abila miscare, covorul, tinut doar de un capat, s-a unduit in aer. A plesnit ca un tunet si odata desfasurat pe podea s-a infatisat privirilor noastre uimite, in toata splendoarea sa.
"Ce parere ai despre alegerea sotiei tale?" m-a intrebat Betu. Parea entuziasmat si sigur ca voi fi la fel de incantat ca si Betty. "Este foarte dragut." am raspuns. "Si de buna calitate! Numai matase! Usor de intretinut! Tine o viata!" amesteca el caracteristicile cu avantajele si beneficiile.
Mie mi se parea doar un pic cam prea mare pentru spatiul caruia ii fusese destinat. “Nicio problema!” se grabeste Betu sa ma linisteasca. "Iti voi arata acelasi covor cu o marime mai mica. Vezi care se potriveste mai bine."
O alta scurta unduire a mainii sale si cei doi escaladeaza din nou muntele de covoare rulate alegand unul. Cu siguranta Betu trebuie sa fi citit in ochii mei vreo ezitare, caci vocea lui (fara miere de-aceasta data) rosti ceva in Hindi, iar asistentii cei desculti se grabira sa coboare cu covorul. In cateva secunde, dupa acelasi ritual, covorul cu doua masuri mai mici se unduia in aer si plesnea podeaua desfasurandu-se in fata noastra.
Betty era fascinata. Le-ar fi luat pe toate. Intre timp Betu explica procesul prin care fusesera fabricate – "totul manual!" si ne indemna sa ne apropiem, sa remarcam calitatea lucraturii. Eram putin incurcat. Nu stiam ce sa aleg. Asistentii lui Betu aruncasera in fata noastra atatea covoare, caci amandoi ne-am simtit coplesiti si un pic vinovati fiindca nu reuseam sa alegem nimic. Munceau atat sa le coboare si sa le intinda cu repeziciune pe podea, iar noi nu eram in stare sa alegem macar unul!
Privirile mi-au fost atrase magnetic de un covor extrem de frumos ce atarna pe peretele din spatele lui Betu. Urmarindu-mi privirea, Betu a percutat imediat.
"Ah! Vad ca ai ochi format." a zis. Dupa care a poruncit ceva in Hindi angajatilor sai.
Rapizi acestia s-au executat. Au coborat covorul si l-au intins in fata noastra. Betty a ramas uimita de frumusetea sa.
"Ai recunoscut o capodopera. Este un Quattro Stagione!" a zis Betu. "Acesta este realizat de una dintre cele mai bune familii lucratoare din tara. Calitatea sa este deosebita. Are 2.200 de noduri/ cm2."
Cu doi ani in urma cumparasem un covor de la Istanbul si stiam ca numarul de noduri/cm2 este direct proportional cu calitatea: cu cat mai mare, cu atat mai valoros. Eram multumit de alegerea mea.Quattro Stagione? Adica?
"Da! Patru anotimpuri! Priveste de pe latura asta! Ce culoare predomina?" “Alb, alb opalescent” raspund nestiind unde vrea sa ajunga. "Acum vino pe latura asta. Are alta culoare?"
“Da!” Am raspuns uimit. O mie de nuante povesteau despre o primavara verde crud. Am priceput si am continuat sa ma rotesc in jurul covorului.
Caldura verii iradia din matasea covorului. Erau acolo toate: si aurul razelor soarelui, si galbenul aprins al granelor copate si rosul sangeriu al macilor. Pe latura cealalta venise toamna. Covorul stralucea ca un rug de flacari avantate. Si rosu, si galben, si ruginiu si verde uscat se-mpleteau in aceea opera de arta.
“Cat costa?” l-am intrebat pe Betu, banuind ca pretul va fi unul pe masura.
A zambit jucaus. “Desigur, Mr. Tudor, ati ales un covor potrivit unui maharajah. Pretul este unul mult mai mare!”
Nu mi-a spus care este pretul, ci doar ca e mult mai mare. In schimb a poruncit asistentilor sa intinda o duzina de astfel de covoare. Sa le lumineze cu becuri flourescente, apoi cu lumina naturala sau incandescenta. M-a pus sa le privesc din toate unghiurile. “Pentru ca” zicea el ”vreau sa stii exact ceea ce cumperi, cum vor arata in casa ta, astfel incat niciodata sa nu fii dezamagit.”
Intre timp le-am examinat, am vazut ca nu absorb apa, am pasit desculti pe ele… Ce mai! Eram deja cuceriti. Ma asteptam la o suma enorma… 20-30 de mii de dolari. Cand, intr-un final, a spus: ”unul dintre aceste frumoase covoare costa 9000 de dolari.” Am respirat usurat.
Trebuie ca mi-a citit gandurile. “Ok. Cate dintre astea vrei sa cumperi?”
“Unul. Doar unul vrem sa cumparam.”
“Ok. Haide sa limitam alegerile. Spune-mi pe care nu le vrei!” a rostit sigur pe sine Betu.
De la 20 am ajuns treptat la 12, apoi 6,4,2 si intr-un tarziu ne-am decis.
“Deci cat ma costa asta?” am intrebat gatuit.
Betu a raspuns: “Ai ales cea mai buna calitate. Au lucrat la el toti membrii familiei! Peste 12 luni! Pentru oricare alt covor ti-as fi facut o reducere de 20%, dar pentru acesta, reducerea este mult mai mica. Ultimul meu pret este 8.500 dolari.
“Ce zici de 8.000$?” am incercat o manevra.
A zambit si si-a impreunat palmele: “Te respect, prietene. Dar nu pot sa-l las la pretul pe care l-ai cerut. 8.400$. Este ultimul pret pe care ti-l pot cere. Mai mult de-atat nu-l pot reduce!”
A venit randul meu. Mi-am lipit palmele, am zambit si am spus calm: “Si eu te apreciez, prietene, dar iti pot oferi numai si numai 8.100$.”
Dupa dezbateri indelungate l-am luat cu 8.200$. Si toata lumea a fost fericita. Betu zambea. Eu zambeam. Betty stralucea. Pana si asistentii desculti ai lui Betu zambeau.
“E un tip pe cinste.” i-am spus Lui Betty in timp ce Betu plecase sa completeze in registrul de vanzari tranzactia efectuata. “Nu ti-am spus eu?” a replicat ea triumfatoare.
Stii ceva? Nu am avut nicio clipa intentia sa cumpar vreun covor cand am pasit in magazinul lui Betu. O ora mai tarziu, cheltuisem 8.200 dolari si ma simteam excelent.
Dupa ce l-am cumparat, m-am uitat in zeci de magazine din zeci de orase. Concluzia era mereu aceeasi: luasem un obiect valoros, de cea mai buna calitate, la un pret mai mult decat convenabil. Si asta fara sa am vreo competenta in materie de covoare persane. Betu ar fi putut sa profite, dar n-o facuse! Cand voi mai avea nevoie de vreun covor persan, il sun.
De atunci ma tot gandesc la arta cu care mi-a vandut un lucru pe care nu m-am gandit vreodata sa-l achizitionez. O lectie de vanzare de inalta clasa:
1. M-a flatat de cand am intrat, m-a facut sa ma simt ca un oaspete de onoare.
Tu faci asta la primul contact cu clientii tai? Le zambesti? Ii faci sa se simta speciali?
2. Clar isi cunostea marfa. Stia cum sa vanda si cum sa te faca sa cumperi. Toata risipa aceea de energie si de timp, fara sa-i pese (cel putin aparent) daca tu cumperi sau nu.
De cate ori faci in fata clientilor tai asemenea eforturi pentru a demonstra valoarea marfii pe care vrei s-o vinzi?
3. S-a folosit de principul reciprocitatii.
Tot acel efort de a-mi prezenta marfa sa. Din toate punctele de vedere. Din toate unghiurile. Experimentele facute. Si totul cu rabdare, cu zambetul pe buze, ca si cand am fi fost cine stie ce oaspeti de vaza.
Cum puteam pleca fara a cumpara un covor? Ma simteam atat de vinovat cand alt covor era unduit in aer cu zgomot asurzitor si desfasurat pe podea. Toate acestea m-au facut sa-i fiu atat de recunoscator lui Betu, incat hotarasem ca, daca nu voi cumpara nimic, macar sa ii platesc timpul pierdut cu acesata generoasa expunere. Ce mai… curat reciprocitate!"
Tudor zambea. Cu ochii mintii vedea scena si incheia martusind: "parca nu eram om de vanzari care stie toate mecanismele… Atat de de bun era Betu. Ce zici de asta?"
Ce mai era de zis? L-o fi citit pe Cialdini! Mai stii?
Iata dar ca, in afara de vizita placuta la prietenii mei m-am ales cu o lectie de vanzari de zile mari si cu o excursie in Jaipur.
Mi-am scos sandalele si, cu ele in mana am plecat sa ma plimb pe intinderile matasoase ale faimosului covor Quattro Stagione, cugetand la... arta persuasiunii in vanzari.
Draga mea draga Catalina, fiecare intalnire cu tine este incantare :)
Mai multe detalii pe www.alt-fel.manager.ro.
Enjoy!
Un negustor de covoare din Jaipur te invata cum sa vinzi
Merg rar, dar cu multa placere in casa lor. Stiu ca acolo gasesc gazde spirituale, iubitoare de frumos, mult bun gust si acel je ne sais quoi pe care abia astept de fiecare data sa-l descifrez. Despre vizita in crama din beci, unde racoarea te face sa uiti de arsita de-afara, iar licoarea parfumata si perfida te face sa depeni amintiri, nici nu mai vorbesc.
Iata-ma din nou in vila lor cu vedere spre lacul din apropiere. Un eveniment! Deoarece ajung atat de rar acolo, primele minute le petrec inspectand casa, sporovaind cu Betty despre noile-i achizitii. Mai o vaza de Murano, mai un Galle sau un sfesnic cu brate de argint…
La picioarele mele, pe vasta intindere de piatra a salonului se desfasoara seducator un fascinant covor persan. “E un Quattro Stagione.” ma anunta nonsalant Betty ca si cand, de cand ma stiu, tot peQuattro Stagione am calcat la mama acasa.
"L-am luat de la Jaipur, Orasul roz. Are o istorie grozava. Nu aveam de gand sa iau un covor persan din India. Pentru asa ceva mergeam la Istanbul. Dar de data asta nici eu si nici Tudor nu am rezistat farmecului discret al covorului. Iar limbutul vanzator…. Il las pe Tudor sa-ti povesteasca. O sa vezi. A fost nemaipomenit!"
La masa de proportii pantagruelice, la un pahar de vin, ascult povestea fascinanta a covorului persan…
Tudor povesteste amuzat. Aproape ca imi vine sa inchid ochii si sa visez. Intru in bazarul indian insotita de descrierile precise ale lui Tudor. Parca il vad…
"Cu mustata monumentala si o burta supradimensionata, ma intampina in usa magazinului de covoare. Poarta mocasini Gucci, jeansi Armani si o camasa Izod de un rosu rubiniu. Turbanul rosu, proeminent si el, legat in stilul sikh se inclina ceremonios.
Circumspect il scrutez cu privirea. Cine este acest Mr. Adorabil despre care Betty mi-a ciripit toata seara? Cand Betty intalneste pe cineva si il place atat de mult, creierul meu reptilian emite semnale de frica viscerala. Ce fel de om poate fi unul care incearca sa suceasca mintile femeilor casatorite?
In apararea lui, Betu marturiseste: este un simplu vanzator de covoare. Misiunea lui este sa convinga oamenii sa cumpere minunatele lui covoare. Din cate stim, farmecul utilizat in procesul de vanzare este perfect legal. Desi, pe langa vanzatorii din Istanbul, Betu trebuie sa fie un mic copil.
"Acesta este Betu." imi spune Betty radios. Zambind, Betu exclama victorios: "Esti exact cum mi-a povestit Betty ieri. Te-am recunoscut dupa siguranta de razboinic de stirpe nobila si de om bogat. Iar acum ca zambesti, imi dau seama ca ai zambetul de maharajah! Bine ai venit in casa mea, Raj Tudor." – declama ceremonios descriind teatral un cerc larg cu mana.
Stanjenit de laudele aduse, intind mana. Sunt complet nepregatit pentru asemenea lingusire. Betu s-a miscat repede. Total neasteptat. Dar eficace. Sunt pur si simplu coplesit. Brusc, incep sa-l plac.
Vezi? De aceea e buna lingusirea. Te ajuta sa invingi orice obstacol. Sa deschizi orice usa. Obstacolul eram eu, potential cumparator de covoare, dar intrat cu atitudine ostila pe teritoriul lui. Betu stia exact ce are de facut.
Stia ca, in cazul meu, argumentele logice nu ar fi tinut. Cel putin nu in acel stadiu al discutiei. El trebuia sa distruga, orice pornire razboinica la care creierul meu reptilian ma indemna, sa neutralizeze orice sentiment negativ pe care l-as fi avut fata de el, inainte ca procesul vanzarii sa fi inceput. Terenul trebuia destelenit!
Neacordandu-i nicio atentie lui Betty pe care o cucerise in proportie de 90% cu o zi inainte, Betu isi concentra acum toata atentia asupra mea. Stia clar ca eu eram cel care decide daca achizitia covorului este sau nu necesara. Cum ma putea "prinde in corzi"?
A ales sa ma flateze, intr-un mod original, dar eficient. Cu un zambet cald, gesturi largi si cateva cuvinte bine tintite, Betu a daramat rapid zidul ce-l ridicasem intre noi. Ma cucerise deja. Trei minute mai tarziu, pe banca, langa Betty sorbind din ceaiul aromat, eram deja sub vraja lui.
"Priveste ce covor frumos a ales Betty pentru tine!" a rostit. La o unduire a mainii lui, doi asistenti desculti escaladau deja un munte de covoare rulate si alegeau unul. L-au coborat cu agilitate. Cu o singura abila miscare, covorul, tinut doar de un capat, s-a unduit in aer. A plesnit ca un tunet si odata desfasurat pe podea s-a infatisat privirilor noastre uimite, in toata splendoarea sa.
"Ce parere ai despre alegerea sotiei tale?" m-a intrebat Betu. Parea entuziasmat si sigur ca voi fi la fel de incantat ca si Betty. "Este foarte dragut." am raspuns. "Si de buna calitate! Numai matase! Usor de intretinut! Tine o viata!" amesteca el caracteristicile cu avantajele si beneficiile.
Mie mi se parea doar un pic cam prea mare pentru spatiul caruia ii fusese destinat. “Nicio problema!” se grabeste Betu sa ma linisteasca. "Iti voi arata acelasi covor cu o marime mai mica. Vezi care se potriveste mai bine."
O alta scurta unduire a mainii sale si cei doi escaladeaza din nou muntele de covoare rulate alegand unul. Cu siguranta Betu trebuie sa fi citit in ochii mei vreo ezitare, caci vocea lui (fara miere de-aceasta data) rosti ceva in Hindi, iar asistentii cei desculti se grabira sa coboare cu covorul. In cateva secunde, dupa acelasi ritual, covorul cu doua masuri mai mici se unduia in aer si plesnea podeaua desfasurandu-se in fata noastra.
Betty era fascinata. Le-ar fi luat pe toate. Intre timp Betu explica procesul prin care fusesera fabricate – "totul manual!" si ne indemna sa ne apropiem, sa remarcam calitatea lucraturii. Eram putin incurcat. Nu stiam ce sa aleg. Asistentii lui Betu aruncasera in fata noastra atatea covoare, caci amandoi ne-am simtit coplesiti si un pic vinovati fiindca nu reuseam sa alegem nimic. Munceau atat sa le coboare si sa le intinda cu repeziciune pe podea, iar noi nu eram in stare sa alegem macar unul!
Privirile mi-au fost atrase magnetic de un covor extrem de frumos ce atarna pe peretele din spatele lui Betu. Urmarindu-mi privirea, Betu a percutat imediat.
"Ah! Vad ca ai ochi format." a zis. Dupa care a poruncit ceva in Hindi angajatilor sai.
Rapizi acestia s-au executat. Au coborat covorul si l-au intins in fata noastra. Betty a ramas uimita de frumusetea sa.
"Ai recunoscut o capodopera. Este un Quattro Stagione!" a zis Betu. "Acesta este realizat de una dintre cele mai bune familii lucratoare din tara. Calitatea sa este deosebita. Are 2.200 de noduri/ cm2."
Cu doi ani in urma cumparasem un covor de la Istanbul si stiam ca numarul de noduri/cm2 este direct proportional cu calitatea: cu cat mai mare, cu atat mai valoros. Eram multumit de alegerea mea.Quattro Stagione? Adica?
"Da! Patru anotimpuri! Priveste de pe latura asta! Ce culoare predomina?" “Alb, alb opalescent” raspund nestiind unde vrea sa ajunga. "Acum vino pe latura asta. Are alta culoare?"
“Da!” Am raspuns uimit. O mie de nuante povesteau despre o primavara verde crud. Am priceput si am continuat sa ma rotesc in jurul covorului.
Caldura verii iradia din matasea covorului. Erau acolo toate: si aurul razelor soarelui, si galbenul aprins al granelor copate si rosul sangeriu al macilor. Pe latura cealalta venise toamna. Covorul stralucea ca un rug de flacari avantate. Si rosu, si galben, si ruginiu si verde uscat se-mpleteau in aceea opera de arta.
“Cat costa?” l-am intrebat pe Betu, banuind ca pretul va fi unul pe masura.
A zambit jucaus. “Desigur, Mr. Tudor, ati ales un covor potrivit unui maharajah. Pretul este unul mult mai mare!”
Nu mi-a spus care este pretul, ci doar ca e mult mai mare. In schimb a poruncit asistentilor sa intinda o duzina de astfel de covoare. Sa le lumineze cu becuri flourescente, apoi cu lumina naturala sau incandescenta. M-a pus sa le privesc din toate unghiurile. “Pentru ca” zicea el ”vreau sa stii exact ceea ce cumperi, cum vor arata in casa ta, astfel incat niciodata sa nu fii dezamagit.”
Intre timp le-am examinat, am vazut ca nu absorb apa, am pasit desculti pe ele… Ce mai! Eram deja cuceriti. Ma asteptam la o suma enorma… 20-30 de mii de dolari. Cand, intr-un final, a spus: ”unul dintre aceste frumoase covoare costa 9000 de dolari.” Am respirat usurat.
Trebuie ca mi-a citit gandurile. “Ok. Cate dintre astea vrei sa cumperi?”
“Unul. Doar unul vrem sa cumparam.”
“Ok. Haide sa limitam alegerile. Spune-mi pe care nu le vrei!” a rostit sigur pe sine Betu.
De la 20 am ajuns treptat la 12, apoi 6,4,2 si intr-un tarziu ne-am decis.
“Deci cat ma costa asta?” am intrebat gatuit.
Betu a raspuns: “Ai ales cea mai buna calitate. Au lucrat la el toti membrii familiei! Peste 12 luni! Pentru oricare alt covor ti-as fi facut o reducere de 20%, dar pentru acesta, reducerea este mult mai mica. Ultimul meu pret este 8.500 dolari.
“Ce zici de 8.000$?” am incercat o manevra.
A zambit si si-a impreunat palmele: “Te respect, prietene. Dar nu pot sa-l las la pretul pe care l-ai cerut. 8.400$. Este ultimul pret pe care ti-l pot cere. Mai mult de-atat nu-l pot reduce!”
A venit randul meu. Mi-am lipit palmele, am zambit si am spus calm: “Si eu te apreciez, prietene, dar iti pot oferi numai si numai 8.100$.”
Dupa dezbateri indelungate l-am luat cu 8.200$. Si toata lumea a fost fericita. Betu zambea. Eu zambeam. Betty stralucea. Pana si asistentii desculti ai lui Betu zambeau.
“E un tip pe cinste.” i-am spus Lui Betty in timp ce Betu plecase sa completeze in registrul de vanzari tranzactia efectuata. “Nu ti-am spus eu?” a replicat ea triumfatoare.
Stii ceva? Nu am avut nicio clipa intentia sa cumpar vreun covor cand am pasit in magazinul lui Betu. O ora mai tarziu, cheltuisem 8.200 dolari si ma simteam excelent.
Dupa ce l-am cumparat, m-am uitat in zeci de magazine din zeci de orase. Concluzia era mereu aceeasi: luasem un obiect valoros, de cea mai buna calitate, la un pret mai mult decat convenabil. Si asta fara sa am vreo competenta in materie de covoare persane. Betu ar fi putut sa profite, dar n-o facuse! Cand voi mai avea nevoie de vreun covor persan, il sun.
De atunci ma tot gandesc la arta cu care mi-a vandut un lucru pe care nu m-am gandit vreodata sa-l achizitionez. O lectie de vanzare de inalta clasa:
1. M-a flatat de cand am intrat, m-a facut sa ma simt ca un oaspete de onoare.
Tu faci asta la primul contact cu clientii tai? Le zambesti? Ii faci sa se simta speciali?
2. Clar isi cunostea marfa. Stia cum sa vanda si cum sa te faca sa cumperi. Toata risipa aceea de energie si de timp, fara sa-i pese (cel putin aparent) daca tu cumperi sau nu.
De cate ori faci in fata clientilor tai asemenea eforturi pentru a demonstra valoarea marfii pe care vrei s-o vinzi?
3. S-a folosit de principul reciprocitatii.
Tot acel efort de a-mi prezenta marfa sa. Din toate punctele de vedere. Din toate unghiurile. Experimentele facute. Si totul cu rabdare, cu zambetul pe buze, ca si cand am fi fost cine stie ce oaspeti de vaza.
Cum puteam pleca fara a cumpara un covor? Ma simteam atat de vinovat cand alt covor era unduit in aer cu zgomot asurzitor si desfasurat pe podea. Toate acestea m-au facut sa-i fiu atat de recunoscator lui Betu, incat hotarasem ca, daca nu voi cumpara nimic, macar sa ii platesc timpul pierdut cu acesata generoasa expunere. Ce mai… curat reciprocitate!"
Tudor zambea. Cu ochii mintii vedea scena si incheia martusind: "parca nu eram om de vanzari care stie toate mecanismele… Atat de de bun era Betu. Ce zici de asta?"
Ce mai era de zis? L-o fi citit pe Cialdini! Mai stii?
Iata dar ca, in afara de vizita placuta la prietenii mei m-am ales cu o lectie de vanzari de zile mari si cu o excursie in Jaipur.
Mi-am scos sandalele si, cu ele in mana am plecat sa ma plimb pe intinderile matasoase ale faimosului covor Quattro Stagione, cugetand la... arta persuasiunii in vanzari.
Draga mea draga Catalina, fiecare intalnire cu tine este incantare :)
23 septembrie 2011
Purtati esarfe?
Dragele mele,
Esarfa este un accesoriu foarte sic (zic eu!) si in plus te si protejeaza de frig, mai ales daca esti asa friguroasa cum sunt eu. Purtati esarfe? Ei daca nu, urmariti filmuletul - va asigur ca veti fi inspirate si le veti indragi, le veti purta voi si le veti cumpara pentru a le face cadou.
Esarfa este un accesoriu foarte sic (zic eu!) si in plus te si protejeaza de frig, mai ales daca esti asa friguroasa cum sunt eu. Purtati esarfe? Ei daca nu, urmariti filmuletul - va asigur ca veti fi inspirate si le veti indragi, le veti purta voi si le veti cumpara pentru a le face cadou.
Inspiratie, doamnelor!
Multumesc, draga mea Claudia :)
21 septembrie 2011
Eterna toamna
Mircea Baniciu - Frunza
Cargo - Toamna
Phoenix - Toamna
Voltaj - Toamna in doi
Tchaikovski - October: Autumn song for the Seasons
Woody Allen's September - Trailer (1987)
Autumn in New York - Trailer
Come September - Trailer
Come September - Natalie Imbruglia
Multumesc! :)
17 septembrie 2011
Prietenul meu, Memo Plus
Septembrie, luni :)
Dragei mele Catalina
Pentru ca din prima clipa am indragit-o pe Catalina si pentru ca atunci cand ma gandesc la ea zambesc cu drag, am tinut foarte mult sa ii spun "La multi ani!" intr-un mod foarte special. Si mi-a iesit, credeti-ma!
Catalina este nascuta pe 19 septembrie. Am zis - ok, foarte simplu de tinut minte. Fata de 16 al meu, o sa-l rastorn pe 6 si o sa-mi amintesc. 19, floare la ureche.
Dar, fara Memo Plus, treaba nu e asa de simpla! In capul meu s-a inradacinat data de 17. Pur si simplu!
Cu o saptamana inainte, adica pe 12 septembrie cand ne-am intalnit la clubul de lectura, am pregatit un mic dar pentru ea. Foarte nerabdatoare, i l-am daruit imediat ce am vazut-o: "pentru aniversarea ta, Catalina!". Putin contrariata l-a primit, ne-am pupat si ne-am urat de bine. Misiune indeplinita - pasul 1.
Ieri, pentru ca in capul meu staruia data de 17, am postat pe pagina ei de facebook un filmulet gasit pe youtube. Am urmarit prima parte a filmuletului, mi s-a parut foarte potrivit pentru ocazia data si click. Mesajul meu nerabdator a aparut imediat.
Dupa o zi nici o veste de la Catalina. Si am urmarit, si am urmarit...Mai dar fata asta chiar asa ma ignora. Eu i-am trimis asa o frumusete de mesaj si ea nimic. Pentru exemplificare, va rog sa priviti filmuletul de la finalul odiseei - dar atentie, pana la capat! (eu am aflat muuuuult prea tarziu ca la final era poanta :)
...si astept, si astept...Catalina nici un semn...Gata, zic, ii trimit un sms, nu se mai poate! "sper ca nu am incurcat ziua" - ideea de baza a mesajului meu. Instant primesc un raspuns care ma bulverseaza si mai tare, nu ca ar fi fost nevoie de un bonus! "Doua batai strica...Si uneori nici alea...Asa ca doua urari aduc dubla placere! Multumesc frumos...!" ce sa insemne asta? e pe 17 sau nu e pe17 ca nu mai inteleg? nu ma mai rabda inima si sun. Gata, sun! ...
De parca ar fi asteptat telefonul de la mine, Catalina a raspuns imediat. Buna...multumesc frumos...Ma tot lua prin invaluire. Mai sa fie, ceva e la mijloc!
Discret, Catalina imi spune ca i-a placut mesajul foarte mult si l-a citit impreuna cu sotul si fiul ei...extrem de miscator....dar la final: Cine e Codruta? ...si acum cand scriu ma umfla rasul si imi imaginez familia reunita, emotionata de mesajul meu si apoi stupefiata.... Cine e Codruta? Si cine e Liviu? De la cine ai primit mesajul? Poate a gresit si nu e pentru tine...Esti sigura?....Pe masura ce imi povestea, parca ii si vedeam pe cei trei, intr-o discutie de familie despre mesajul buclucas. Spune drept, cine e Liviu? Of, Liviu saracul de el, cine-l cunoaste...?
Va rog priviti si va bucurati. Si luati aminte la toate filmuletele pe care le primiti de la mine. Verificati intai singuri despre ce e vorba si abia cand sunteti siguri ca nu e nici un pericol, impartasiti si cu altii. Asta asa, ca o avertizare pentru viitor. Pana isi face efectul memo plus! Va anunt eu cand, daca imi aduc aminte :)
Dragii mei Codruta si Liviu, nu va cunosc, dar va doresc sa fiti fericiti si sa va faceti cadou cat mai multe filmulete pe youtube :)
Draga mea Catalina, sper din suflet sa iti amintesti cu placere aceasta aniversare...cea de luni, 19 septembrie :)
Acum, spre comparatie, cadoul pe care l-am primit eu de la draga mea draga Catalina. Doamne, sper ca exista un inger pazitor si pentru aiuritii ca mine! :)
Iubire de toamna
Ador toamna!
Culorile ei calde si reci, aprige si stinse...
Lumina ei speciala... Calda lumina de aur a zileleor de toamna, in care iti vine sa te cuibaresti intr-un fotoliu de ratan si sa-l asculti pe Neil Diamond … sau sansonete prafuite…
Imi place sa privesc printre gene soarele bland strecurandu-si razele prin frunzisul ros-auriu-verzui- ruginiu. Toamna cu rasariturile si amurgurile ei cantate de poeti...
Imi plac diminetile in care soarele se codeste sa rasara si aerul se revarsa racoros.
Mi-aduc intodeauna un zambet si amintirea altor cateva zile de septembrie petrecute cu ani in urma la Calimanesti.
De atunci imi plac pietele viu colorate, pline de roadele bogate ce-au strans in pargul lor toata caldura soarelui. Si mai im plac parfumurile bogate, mustind de viata, ale toamnei... Aromele ei... De struguri brumati, de gem de prune, de gutui aurii si de mere rumene. Imi plac pana si ciorile croncanind in cautare de nuci proaspat iesite din dantele neagra a cojii.
Si larma vesela de gaste salvatoare de Capitoliu a gureselor gospodine targuindu-se la piata pentr-un snop de marar.
Si frenezia iscata in bucataria mamei cand pune castraveti si gogosari. Mirosul de telina amestecat cu aroma otetului dat in clocot impreuna cu boabele razvratite de mustar si frunze de dafin.
Imaginea de parada a borcanelor proaspat decorate cu gogosari rosu de Burgundia, veseli morcovi si tantose fire de telina. Conopide bosumflate si catei de usturoi siguri de importanta lor. Doar ici si colo cate-un ardei iute care baga strambe … rosii ca focul.
Si mi-e draga toamna fiindca imi aminteste de fetita fericita si bucalata ce strangea o capita de frunze uscate in mijlocul gradinitei si, impreuna cu ceilalti copii, sarea si se tavalea prin frunzis.
Si de eleva de mai tarziu ce se-ntorcea pe-nserat de la scoala, pe strada strajuita de castani, spulberand sub pasii sai gramezile de frunze ruginite…
Toamna cu iubirile ei adolescentine…
Toamna cu singuratatile ei cautate...
Toamna cu orele ei din ce in ce mai pretioase...
Momentele ei de reflexie asupra vietii...
Visarea plutitoare a frunzelor si valsul lor pe aleile parcului…
Ador toamna!
La ce sa te-astepti din partea unei… nascute toamna?Multumesc, multumesc, multumesc!!! Nu am uitat...
P.S. La final - recomandare de carte. Am primit in dar o carte minunata, una dintre cartile dupa care ma invirteam de ceva vreme in librarie, tot oftand si sperand ca intr-o zi o sa vina si randul ei. Si a venit! Cred ca mi-am dorit-o destul de mult daca s-a intamplat asa. Se numeste: "Asa sunt eu, prost" de Valentin Uritescu. Actorul. Ce va recomand - nu o cititi intr-un mijloc de transport la o ora de trafic maxim. S-ar putea sa radeti in hohote citind si sa fiti priviti cu coada ochiului de ceilalti calatori, eventual sa se faca loc in jurul vostru asa vreo 2-3 metri cel putin. Astept impresii de calatorie :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)